Un an fara tigari - o realitate cruda

26 mai 2007, ora 10 dimineata. Trag cu sete din (deja) a cincea tigara si repede beau ce mai ramane din cafea, pentru ca e timpul sa plecam. Nu am timp sa mananc, dar asta oricum nu are mare importanta pentru ca oricum dimineata nu mananc.

Suntem invitati la o nunta in Falticeni: eu cu prietena mea, si un alt cuplu, prieteni cu noi. Pentru ca mergem cu masina lor, ma decid sa ma imbrac direct cu costumul. Nu mai are rost sa ma schimb acolo.

Zis si facut, ne suim in masina si plecam cu muzica data la maxima. Este o zi mult prea calda pentru aceasta perioada, dar asta nu conteaza, pentru ca geamurile deschise si sticla de apa rece ne ofera racoarea de care avem nevoie. Imi aprind o tigara si ma asez mai confortabil pe scaunul din fata, admirand peisajul. Astazi nu conduc, asa ca profit de actest lucru si incerc sa ma relaxez.

Caldura ma sufoca, dar sticla de apa rece care o lipesc de gat ma salveaza. Insa ma simt slabit. Poate ca din cauza ca nu am mancat. Nu e ceva grav, nu trebuie sa-mi fac griji. Mai aprind o tigara. Intotdeauna ma simt mai bine dupa ce fumez. Incep sa ma simt agitat. V-am spus la inceput ca era deja a treia cafea? Ei bine, am o stare de parca imi vine sa ma dau jos din masina si sa fac cateva ture in jurul ei, din mers.

Mai aprind o tigara ca sigur ma calmeaza. Insa dupa cateva fumuri ma simt mult mai slabit si o arunc. Rar mi se intampla asa ceva. Gata. Pentru cateva ore nu mai fumez, macar pana imi sau pana mananc ceva. Il rog totusi pe prietenul meu sa opreasca un pic masina, pentru ca ma simt un pic ametit si mi-e cam rau. Imi revin repede si continuam drumul.

Soarele bate cu putere, caldura ma oboseste, sticla cea rece nu ma mai salveaza nici ea... Sunt ametit si inima imi bate cu putere. Ceva parca imi taie respiratia si simt ca parca ma apuca o gheara de umar si de inima. Sunt obosit deja, parca ceva ma trage cu putere in jos. Il rog inca odata pe prietenu meu sa opreasca si ma tavalesc pe iarba. Imi deschei nasturii de la camasa si torn apa pe mine, poate imi revin. Nici o sansa. Ma simt extrem de rau. Ii zic totusi sa continuam, pentru ca ma voi intinde pe bancheta din spate si o sa dorm un pic. Nici o sansa.

Dupa cativa kilometri oprim la un magazin sa cumpar niste apa. Iau apa si o torn pe mine. Gustul de tigara ma deranjeaza si imi da o senzatie de greata. Ma simt foarte rau si toata lumea observa acest lucru. Sunt alb ca varul la fata, tremur desi imi este extrem de cald, inima parca imi sare din pieptul care ma doare ingrozitor. Picioarele nu mai au forta necesara sa ma tina. Imi rog prietenul sa ma duca la spital, ca mai am un pic si fac infarct.

Ajungem la un dispensar printr-un sat pentru ca nu e nici un spital prin apropiere. Acolo asistenta imi zice ca nu ma poate tine, pentru ca daca mor, ea va raspunde de mine. Imaginati-va cum ma simt cand aud aceste vorbe. Insist sa raman, pentru ca e racoare acolo si cu siguranta ma voi simti mai bine. Imi da niste medicamente (pentru cei bolnavi de inima) si deja ma simt main bine.

Imi petrec cateva ore bune acolo. Cand ma simt in stare sa ma ridic in picioare, decidem sa ne continuam drumul.

Ajungem in sfarsit la nunta, insa numai de asta nu-mi arde mie. Sunt foarte obosit si nu ma pot distra. Nu pot dansa, inca mi-e greu sa ma tin pe picioare. Adorm instant pe scaun. Insa ma chinui sa raman treaz, pentru a oferi macar cateva zambete (fortate) celor din jur. Imi e ciuda ca am stricat ziua, imi e ciuda ca mi-am speriat prietena si cel mai mult, imi e ciuda nu ca imi fac mie rau, dar ca ii fac ei rau. Imi dau seama cat de grava este problema si prin ce am trecut. Ma scuz in fata ei si ii promit ca de acum cafelele si tigarile nu vor mai face parte din viata mea.

Poate ca veti spune ca am avut o cadere de calciu si m-am speriat. Oare? Desi nu am mai fumat, trei zile mai tarziu am ajuns la urgente, in perfuzii. Sa nu credeti ca daca imi revenisem pe moment, deja ma facusem bine. Eram ca o baterie consumata. La urgente mi-au facut analizele la inima si mi-au zis ca nu am nimic, insa asta nu inseamna ca trebuie sa-mi continui acelasi stil de viata. Tigarile si cafelele trebuie sa dispara din viata mea.

Sa nu credeti ca mi-a fost usor sa ma las. Si, credeti-ma, ca nu eram orice fumator. Fumasem de opt ani si eram genul de fumator care se trezea si la 2 noaptea pentru o tigara, "ca sa adorm mai bine". Primele luni au fost de cosmar.Ba chiar am mai tras cateva fumuri. Insa de fiecare data cand dadeam sa aprind o tigara, imi imaginam ce am patit si asta ma ajuta sa renunt la idee.

Am scris acest articol la timpul prezent, pentru ca atunci cand citesti, sa incerci sa traiesti si tu ce am trait si eu si, in timp ce fumezi si citesti, mai gandeste-te bine daca merita sa mai tragi inca un fum, sau daca sa stingi tigara chiar in acest moment si sa te decizi chiar acum sa te lasi de fumat. Am invatat din toate astea ca nu ne faem rau numai noua, ci si celor din jur. Tu cum te simti cand cei dragi tie nefumatori inhaleaza fumul pe care il scoti mandru, sub forme de cerculete pentru a impresiona? Nu uita! Te omori pe tine si ii omori si pe ei. Iti scriu din experienta si stiu ce simti. Tu esti eu. Si eu fumam des, nici eu nu vedeam sensul vietii fara tigara si fara cafea. Cum sa stau de vorba la o terasa fara minunatul gest de a duce mana la gura si de a trage mandru dintr-o tigara? Toate acestea ma faceau matur, intereant, mai cu tupeu, dar mai mult, aveam nevoie de ele pentru mine. Eram dependent si nu mai puteam face nimic sa renunt la ele. Gresit!

Astazi nu mai vad sensul vietii cu o tigara si ma simt minunat si tanar fara ele. Mancarea are gust si miros. Pot sa ma bucur de parfumul sotiei mele (dap... intre timp prietena de atunci mi-a devenit sotie) cu adevarat, pentru ca sunt diferente mari: atunci cand fumezi, simturile gustului si mirosului sunt extrem de afectate. Sa nu mai zic de faptul ca nu ma mai simt atat de obosit fizic si psihic. Renuntarea la fumat e o minune. Ma simt tanar cu adevarat!

Ii multumesc sotiei mele pentru intelegere si suport. Si prietenului Iulian meu care conducea ca disperatul sa gasim un dispensar. Si el s-a lasat de fumat dupa toate astea.

Iti multumesc ca ai avut rabarea sa citesti acest lung articol. Nu mi-a fost usor sa scriu toate astea. Sper ca te va afecta macar cat de cat, daca nu, eu cel putin mi-am facut datoria de a da mai departe un mesaj pe care ti-l transmit din inima mea inca sanatoasa. Sper astfel ca am reusit sa salvez un suflet. Daca vrei, poti sa o faci si tu.

Zi-mi povestea ta aici care sa te aibe pe tine ca actor principal, sau unul din prietenii tai. Spune totul cun cat mai multe detalii. Hai sa salvam impreuna un suflet. Nu trebuie sa fii un scriitor desavarsit. Important sunt faptele si mesajul in sine, spuse cu cuvintele tale.

Ai dreptul sa ma judeci, ai dreptul sa ma contrazici. Astept cu interes comentariile tale.