Suntem programati sa credem in Dumnezeu(?)

Oamenii au o inclinatie naturala spre credinta, mai ales atunci cand se confrunta cu greutati, sustin cercetatorii. Astfel, creierul uman este capabil, fara prea mult efort, sa isi imagineze o lume a spiritelor, a zeilor ori a monstrilor – iar cu cat oamenii se simt mai nesiguri pe ei, cu atat mai greu le este sa reziste acestei lumi imaginare.

Ideile religioase sunt prezente in fiecare cultura si sunt specifice fiecarui popor, la fel ca muzica ori limba nativa. Insa, pana de curand, cercetatorii nu au stat sa se intrebe de ce este asa. Insasi originea religiei este necunoscuta, iar psihologii au inceput sa emita tot felul de teorii pe marginea acestui subiect.

Una dintre aceste teorii este ca religia reprezinta o etapa de adaptare in procesul evolutiei, care i-a ajutat pe oameni sa supravietuiasca si sa isi transmita genele mai departe. Potrivit acestei teorii, faptul ca impartaseau aceeasi credinta i-a ajutat pe stramosii nostri sa se apropie si sa formeze grupuri unite, sa vaneze si sa isi creasca impreuna copiii. Astfel, religia este o parte importanta a evolutiei umane si a patruns, apoi, in toate culturile.

Ipoteza nu este acceptata de toti specialistii. Antropologul Scott Atran, de la Universitatea din Michigan, sustine ca multe dintre teoriile promovate de religie nu sunt compatibile cu evolutia – una dintre acestea fiind ideea vietii de dupa moarte, care nu i-ar fi incuajat prea tare pe stramosii nostri sa lupte pentru supravietuire si sa isi transmita genele mai departe. In al doilea rand, spune Atran, aceasta teorie nu explica originea religiei, ci doar modul in care s-ar fi raspandit aceasta.

Scott Atran are o alta ipoteza, si anume ca religia este un „produs” natural al felului in care functioneaza creierul uman. Mai exact, acesta crede ca unele capacitati cognitive unice ale omului, care asigura perpetuarea speciei noastre, sunt responsabile si cu aparitia credintelor religioase.

La randul sau, antropologul Justin Barett, de la Universitatea Oxford, a aratat ca si oamenii maturi, nu doar copiii, au diferite relatii cu persoane ori personaje inexistente, care au murit ori care sunt fictionale. Barett sustine ca aceasta capacitate este una foarte utila pentru supravietuire, caci, in lipsa ei, nu am putea sa mentinem aliantele si ierarhiile sociale si nu am putea sa anticipam miscarile dusmanilor.